IQads 24Fun
[ View menu ]

Alina zice să-ţi schimbi maşina

Ieri, copiii de la Atelierele ADfel şi-au prezentat în faţa clientului Coca-Cola Zero şi a juriului format din tutori, campaniile realizate în cursul săptămânii, aşa că Alina a fost ocupată să-i întrebe cum a fost, ce au învăţat şi cum au lucrat.

Simţindu-se neglijaţi, Omuleţii Verzi s-au dat puţin în spectacol, urcându-se pe scenă şi jucându-se de-a vântul,

în timp ce unul dintre ei se transformase în cameraman.

Aflând de încântarea stârnită în rândul publicului de aventurile ei din terasă, Alina a început să se gândească serios la fan clubul ei, în curs de formare. În primul rând, fanii trebuie să înţeleagă că ea nu se urcă în orice fel de maşină:

“Ar trebui să se gândească şi ei, de exemplu când stau la coadă la bar, aşteptând să treacă timpul mai repede,

că pot să se bucure de un ceas nou de bord (n.r. şi de restul unei maşini noi), chiar azi, dacă se duc la Weltauto şi îşi schimbă maşina. Banii pe maşina veche pot fi consideraţi avans pentru o maşină nouă, iar dacă nu e cazul, pot primi direct banii respectivi.” a declarat Alina pentru IQads.

Apoi s-a dus să verifice cum merge treaba la intrarea în terasă, unde proiecţia pentru Weltauto, realizată de Evolve Media, arăta cât de repede îţi poţi schimba maşina. Un senzor de mişcare detecta trecătorii şi, indiferent că erau fani ai Alinei sau nu, le afişa în urmă, o maşină nouă:

Pentru a se asigura că toţi fanii remarcă animaţia şi ţin minte că Weltauto e cel mai rapid mod de a-ţi schimba maşina, Alina a trecut întâmplător, de mai multe ori pe-acolo:

Pentru că i-a plăcut mult treaba cu senzorul de mişcare, Alina s-a jucat şi la plasma Salvaţi Delta, care arăta o pasăre stând pe o cracă. În momentul în care te apropiai, îşi lua zborul, iar mesajul afişat era “Animalelor le e frică de oameni”. După ce a apărut şi o tonă de deşeuri pe ecran, semnul “Au şi de ce” i-a dat Alinei de gândit la o altă consecinţă a gunoaielor aruncate la întâmplare în natură.

În timp ce oamenii din terasă se uitau la proiecţia de spoturi cu maşini, în care apăreau, printr-o coincidenţă absolut fericită, câteva mărci preferate ale Alinei,

ea încerca să pescuiască gunoaie în cabina WWF. FYI, dacă s-ar întâmpla aşa şi în Dunăre, să fie ridicate gunoaiele aşa cum le ridica Alina cu cleştele aseară, ar trăi şi peştişorii în linişte şi pace.

Când proiecţia era pe sfârşite, Alina le-a împărţit oamenilor din terasă carneţele Weltauto,

crezând că aluzia la schimbarea maşinii e chiar subtilă. Ce era, însă, subtil la aceste carneţele, era desenul care se anima în colţul foilor, dacă le răsfoiai rapid. Un omuleţ venea cu maşina lui neagră, se întâlnea cu alt omuleţ (care sigur era de la Weltauto) şi pleca acasă cu o maşină roşie, exact genul de maşină care îi place Alinei.

Nereuşind să smulgă nici o promisiune că vreun fan îşi va schimba maşina, Alina s-a sprijinit gânditor de un stâlp:

şi apoi a luat-o de la capăt cu explicaţiile: “Te duci cu maşina ta veche şi pleci cu una nouă, exact ca în animaţia asta…

…ce e aşa greu de priceput?”

Acum Alina aşteaptă ca visele de aseară:

să devină realitate şi să afle ce poveşti stânjenitoare va dezvălui Teo diseară, la stand-up.

0 Comments

No comments

RSS feed Comments | TrackBack URI

Write Comment

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>
aici
Spatiile publicitare F5 sunt administrate de